Astramania, un server cam mic pentru o sarcina atat de mare

[Ro] AsTrAmAnIa ONE este un server gazduit in reteaua iLink, nefiind inchiriat de la o firma de GSP, ci proprietate privata.
Update-ul recent la noul engine a fortat scaderea numarului de sloturi de la 30 la 28, chiar si asa dovedindu-se ca serverul nu face fata solicitarilor.
Din informatiile de pe forumul lor am aflat ca in urma unor donatii serverul a beneficiat apoi de un upgrade de procesor, acum avand un Intel Core2Duo E8500.
In urma upgrade-ului la procesor, adminii au hotarit cresterea numarului de sloturi la 40.

Setarile serverului in momentul testarii sunt:

  • sistem de operare: Linux
  • tickrate 66
  • sv_maxrate: 35000
  • sv_minrate 15000
  • sv_maxupdaterate: 66
  • sv_minupdaterate: 33
  • sv_maxcmdrate: 66
  • sv_mincmdrate: 10

Pentru analiza am intrat pe server atunci cand erau peste 30 jucatori si am facut printscreen la inceput si la sfarsit de runda.



Din analiza comparata, observam:

  1. la inceputul rundei fps-urile serverului scad in jurul valorii de 70, pentru ca la sfarsitul rundei sa ajunga la 334.
    in prima parte a unei runde fps-urile serverului fluctueaza mult.
  2. update-urile primite de jucator la inceputul rundei scad la aproximativ 49/s, pentru ca la sfarsitul rundei sa creasca la 67/s; scaderea este mai mare cu cat numarul de jucatori este mai mare, depinzand si de complexitatea design-ului hartii.
  3. in graficul de la inceputul rundei se observa trei esantioane de date de dimensiuni mari si foarte mari, despartite de spatii goale, care corespund in timp cu momentul dintre sfarsitul unei runde si inceputul urmatoarei.
  4. valoarea pentru ping este destul de mica si variaza putin.

Observatiile 1 si 2 arata ca procesorul serverului nu reuseste sa faca fata numarului de jucatori, neputind efectua simulari in timp real atunci cand numarul de jucatori este mai mare de 30. Problema in sine nu este cauzata atat de valoarea mai mica a update-urilor sau mult mai mica a fps-urilor serverului, cat de faptul ca acestea variaza uneori foarte mult.
Observatia 3 indica o cantitate insuficienta de memorie RAM.
Observatia 4 indica o conexiune buna pentru server (si jucator).

Consecinte:
Cand sunt peste 30 jucatori pe server, in prima parte a unei runde vor exista erori privind tirul armelor, acesta fiind mai putin precis; un jucator va trage in inamic un incarcator intreg, dar ratarile (cauzate de server) vor fi mai multe.
In plus, deplasarea pe harta nu va fi lina si continua, mai ales in prima parte a rundei.
Aceste efecte vor fi percepute mai accentuat pe hartile cu design putin optimizat sau cu mai multe obiecte.

Sugestii:
In ciuda upgrade-ului la un nou procesor, acesta nu reuseste sa faca fata celor 40 sloturi. Intel E8500 este un procesor acceptabil pentru desktopuri, in nici un caz pentru servere.
In privinta procesorului, sfatul meu este reducerea numarului de sloturi la 30 sau 32.
Memoria RAM, desi insuficienta in unele momente, nu pare sa necesite un upgrade urgent.
In privinta setarilor de server, recomand ca sv_minrate, sv_maxrate, sv_minupdaterate, sv_maxupdaterate, sv_mincmdrate si sv_maxcmdrate sa fie lasate la valorile lor default, prin comentarea sau stergerea lor din fisierul server.cfg.
Noul engine este optimizat pentru tickrate 66, iar setarile default sunt cele mai bune pentru jocul pe un server public, unde configuratiile harware ale computerelor jucatorilor,  calitatea conexiunilor la internet si setarile fiecarui jucator sunt de o mare diversitate.

Concluzii:
[Ro] AsTrAmAnIa ONE este un server destul de populat, avand un nucleu de fani destul de consistent, dar pe care adminii au pus o presiune prea mare pentru puterea sa de procesare.
Daca sarcina serverului sa va fi usurata prin sugestiile de mai sus sau daca va rula pe un hardware cu adevarat puternic, are sanse sa devina un loc interesant pentru distractie.
Pina atunci, fiti ingaduitori atunci cand intrati pe server si sunt peste 32 jucatori.

Tags:

About sphinx